Fluensys | Stagiu tehnic de pregătire în domeniul sistemelor de canalizare inovative prin presiune/vacuum
299
post-template-default,single,single-post,postid-299,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,vertical_menu_enabled,qode_grid_1300,side_area_uncovered_from_content,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-11.0,qode-theme-bridge,wpb-js-composer js-comp-ver-7.1,vc_responsive

Stagiu tehnic de pregătire în domeniul sistemelor de canalizare inovative prin presiune/vacuum

Stagiu tehnic de pregătire în domeniul sistemelor de canalizare inovative prin presiune/vacuum

Sistemele de canalizare prin vacuum au fost dezvoltate în Europa și implementate la nivel mondial de peste 40 de ani, ca o alternativa la soluțiile clasice de canalizare, pentru rezolvarea în mod facil a unor probleme întâmpinate în execuția sistemelor de canalizare gravitațională precum: teren plat, pânză freatică la mică adâncime, teren nisipos, teren stâncos, debite mici și/sau foarte variabile etc.

Sistemul de canalizare prin vacuum este în esență un sistem mecanizat de transport a apelor uzate. Spre deosebire de canalizarea gravitațională clasică, sistemul folosește presiunea diferențială de aer pentru transportul apelor uzate și toată rețeaua de canalizare este sub vacuum (sub o presiune negativă).

Stagiul tehnic de pregătire în domeniul sistemelor de canalizare prin vacuum vine în întâmpinarea celor ce doresc învățarea sau aprofundarea metodologiei de proiectare, operare și/sau execuție a acestor sisteme.

Stagiul tehnic de pregătire este un prim pas în procesul de înțelegere, proiectare, implementare corectă și operare a sistemelor de canalizare prin vacuum și garantează aprofundarea părții tehnice necesare acestora.

Ca participant la acest stagiu, veți avea posibilitatea de a înțelege în detaliu ce reprezintă un sistem de canalizare cu vacuum, unde se pretează, ce modele și metodologii de dimensionare se pot folosi, cum se execută corect un sistem și de asemenea operarea facilă a acestuia.

Desfășurare

Durata: 2 zile, minim 5 ore pe zi
Consiliere individualizată pe proiect propriu: 2 ore
Mentorat individual
Locația: “Complexul de Laboratoare Colentina” al Universității Tehnice de Construcții București, Str. Răscoalei din 1907, nr. 5, Sector 2, București
Nr. participanți: 10-15
Informații și înscrieri: info@dfr.ro | 021-413.40.91

Ce conține stagiul

Stagiul include prezentări interactive, metodologii de proiectare și studii de caz și analiză pentru sistemele de canalizare cu vacuum.

De asemenea, în afara celor minim 10 ore de stagiu, fiecare participant beneficiază atat pe durata desfasurarii stagiului cât și după finalizarea acestuia de consiliere individuală pentru orientarea în procesul de alegere, analiză și proiectare a proiectelor proprii.

  • Prezentare interactivă
  • Metode de proiectare
  • Prezentare de studii de caz reale din România
  • Lucru individual (exerciții pe studii de caz)

Cui i se adresează stagiul

Stagiul se adresează îndeosebi proiectanților de sisteme de canalizare menajeră, dar este foarte util și beneficiarilor, membrilor departamentelor tehnice din cadrul societăților ce își desfășoară activitatea în domeniul sistemelor de alimentare cu apă și canalizare și tuturor celor care sunt interesați de dezvoltarea și dobândirea cunoștințelor în domeniul sistemelor de canalizare cu vacuum.

Obiectivele stagiului

Stagiul tehnic are rolul de a oferi participanților instrumente de lucru, metodologii de proiectare și bune practici concrete în vederea dimensionării, execuției corecte și a operării facile a sistemelor de canalizare cu vacuum.

Agenda cuprinde:

  • Informații generale cu privire la sistemele de canalizare prin vacuum
  • Descrierea și avantajele camerelor de colectare prin vacuum și a vanelor de vacuum
  • Stația de generare a vacuumului
  • Rețelele sistemului de canalizare prin vacuum
  • Monitorizarea sistemului
  • Comparație între principalele sisteme de canalizare existente
  • Prezentare posibile proiecte. Metode de proiectare
  • Prezentare stand și lucrări practice
  • Prezentarea lucrărilor / Susținerea probei practice