În ultimii ani, tehnologii de tratare biologică și fizico-chimică au fost investigate pentru îndepărtarea clorurilor de benzalconiu din matricea apelor uzate. Cu toate acestea, din cauza deficienței acestor tratamente de a degrada complet surfactanții cationici în apele uzate, sistemele hibride au fost utilizate pentru potențialul de îndepărtare distinctiv al diferitelor procese de tratare. Sistemele hibride combină mai multe tratamente fizice, chimice și biologice pentru îndepărtarea rapidă și eco-eficientă a surfactanților cationici din apele uzate. În majoritatea sistemelor hibride se aplică mai întâi tratamente biologice și apoi tratamente fizice sau chimice. Sistemele hibride care combină procesele cu nămol activat și procesele fizice, cum ar fi ultrafiltrarea, osmoza inversă și radiațiile gamma sunt considerate tehnologii eficiente din punct de vedere al costurilor și au o îndepărtare mai bună a urmelor de poluanți organici. Dacă pe lângă procesele biologice și fizice se aplică și un procedeu de degradare fotocatalitică eficiența îndepărtării acestor compuși creste foarte mult. Unul dintre fotocatalizatorii cel mai utilizat pentru a accelera procesul de degradare este TiO2. Se utilizează fotocataliza cu TiO2 ca pretratare pentru a îmbunătății biodegradabilitatea apelor uzate, sau ca o etapă următoare biodegradării, de decontaminare pentru a îmbunătăți biodegradarea. Biodegradarea ca primă etapă de îndepărtare a clorurilor de benzalkoniu din apele uzate se utilizează atunci când apa uzată conține o concentrație mică în acestea și suficienți nutrienți și carbon pentru a susține durata de viață a microorganismelor. Când nivelul de carbon este redus fotocataliza poate fi utilizată pentru îndepărtarea totală a clorurilor de benzalkoniu sau a produșilor de degradare din apa uzata epurată biologic. Atunci când concentrația de cloruri de benzalkoniu este mare și toxică pentru microorganismele din nămolul activ al stației de epurare se utilizează fotodegradarea pentru a reduce concentrația acestora până unde devine inofensivă pentru microorganisme.
Grupul de microorganisme capabile de degradarea clorurilor de benzalkoniu include bacteriile Gram-negative Pseudomonas spp., Xanthomonas sp., Aeromonas hydrophila sp., Thalassospira sp. și bacteriile Gram-pozitive Bacillus niabensis.
Clorurile de benzalkoniu, cunoscute și sub denumirea de cloruri de amoniu alchil dimetil benzil, sunt de obicei comercializate ca un amestec de compuși cu lungimi diferite pentru lanțul alchil, variind de la C8 la C18, cu activitate biocidă mai mare pentru derivații C12 și C14.
Experimentele preliminare pentru degradarea unui surfactant cationic (clorura de dodecilbenzildimetil amoniu –C12-BAC) au fost realizate utilizând nămol activ de stație de epurare.
După 12 ore de biodegradare în prezenta bacteriilor E.coli pentru cei trei surfactanți cationici analizați, randamentele de îndepărtare cresc considerabil ajungând la 98,1% pentru C12-BAC, 97,9% pentru C14-BAC și 97,3% pentru C16-BAC.